Stefana Badiu

Invitata mea de azi e actrita Stefana Badiu...

             Pe Stefana am intilnit-o la un spectacol de teatru: ' Primul Pas ', in regia lui Octavian Fanaru.
Tot discutind depre teatru, intr-o zi mi-a facut invitatia de a o vedea intr-o piesa de teatru la Universitatea Hyperion. Recunosc: am fost surprinsa deoarece nu mi-o imaginam jucand. A fost suficient un singur spectacol pentru a-mi dori sa o vad si in altele. A urmat apoi piesa '"Niste fete ,dupa aceea  "Experimentul".  Stefana e un om cu multa energie, este foarte talentata si  reuseste mereu  sa iti transmita o stare de bine. In preajma ei nu poti fi trist pentru ca ea e mereu cu zambetul pe buze.

            Stefana e un om care reuseste sa te surprinda, mereu in mod placut. Spun asta pentru ca, pe langa prestatiile ei din spectacolele de teatru, am avut sansa sa o vad si in cadrul unei intalniri "Public Speaking", care a avut loc la libraria Bastilia, vorbind despre o dorinta mai veche de-a ei: aceea de a fi trainer. Astazi, Stefanei i s-a indeplinit visul de a forma oameni,  ea predand  la scoala ei de actorie  "Dream  @ Act", fondata impreuna cu Irina Bescuca si Madalina Berdila.

Si nu pot incheia fara a spune ca Stefana este si o buna scriitoare. Va puteti convinge de acest lucru urmarindu-i postarile pe blogul sau personal: Culeg vise. Veti deveni cititori fideli! In scris, Stefana reuseste sa transmita la fel de multa emotie ca si in celelalte activitati ale sale. Va invit sa o cunoasteti mai bine prin intermediul acestui  articol realizat pentru blogul meu, "Din dragoste de teatru":


  

De ce am ales teatru?

           Initial, am crezut ca fac teatru pentru ceilalti, pentru ca sa ii bucur, pentru ca sa vad oameni fericiti, pentru ca sa ii fac sa reflecteze asupra diferitelor aspecte, multiple si complexe ale vietii.

Am crezut apoi ca fac teatru ca sa obtin validarea celor din jur, admiratia si aprecierea lor, ca sa fiu in centrul atentiei si ca sa fiu remarcata, recunoscuta, sa ma simt valoroasa.

 Apoi, mi-am dat seama ca fac teatru, in special penru mine si nu neaparat pentru momentul acela final de   5-10-30-60 de minute de cat esti pe scena, ci mai ales pentru acel parcurs, sinuos, greu, provocator, frumos, uneori distractiv, alteori dureros, cand uneori simti ca esti cel mai smecher, genial, ca iti iese supertare si alteori simti ca esti dobitocul dobitocilor, ca nu te crezi nici tu pe tine, d-apai altcineva, cand simti ca nu mai poti duce, ca nimic nu iti iese cum trebuie, cum ai vrea, ca ajungi la un punct aproape sa renunti si incepi sa te intrebi ce cauti tu acolo.

E fascinant acest drum, acest proces. 

Teatru e ceva ce te consuma intr-un mod in care iti mai tot doresti sa fii consumat.

Am renuntat la un job de 8 ore pentru ca imi iroseam mult timp de viata acolo pentru ca sa imbratisez o meserie, care se face 24 din 24.

        Cand ai un personaj de construit, nu il construiesti numai in timpul repetitiilor, fix de la 14.00 la 18.00 cat tine repetitia. Nu, nicidecum, cand ai de asimilat un personaj, trebuie sa il topesti in tine, trebuie sa te contopesti cu el, trebuie sa il intelegi, trebuie sa gandesti ca el, sa te gandesti la el mai mereu.

Mergi, de pilda, in metrou si cineva iti atrage atentia cu un anume tic: Zbang, iti trece prin cap: “Wow, ia uite ce gest, as putea sa il atasez personajului meu, i s-ar potrivi manusa.” Si incepi sa te uiti din ce in ce mai atent, sa studiezi, sa observi, sa cauti in tine, in ceilalti, in tot ce te inconjoara pe unde treci.

       Cand ai un personaj de construit, iti ia ceva timp, el nu se naste peste noapte si el nu exista pana nu ii dai tu viata, culoare, miros, nuante. E o plamadire intre ce esti, ce crezi ca este, ce poti sa fii si ce iti propui sa fii, ce adaugi in fiecare zi, cu gandul, cu fapta, cu cuvantul…

Teatru e o provocare imensa, tot timpul trebuie sa lucrezi cu tine, sa te dezvolti non-stop, sa lucrezi cu mintea, cu sufletul, cu amintirile tale, sa faci analogii cu emotiile tale, cu emotiile altora, cu viata reala.

Teatru e adevar, mai presus de orice. Cand esti pe scena, cel care te priveste trebuie sa te creada ca te doare, ca te costa ce spui, ca sunt ale tale cuvintele alea, ca tu atunci le-ai inventat in acea formula.

Te cred si te inteleg, iar totul se petrece aici si acum – asta e sintagma de baza in teatru.

         Ca sa faci teatru, trebuie sa iti placa foarte mult oamenii, cu bune si cu rele, pentru ca e nevoie sa ii studiezi zilnic, e nevoie sa observe, e nevoie sa iubesti si ce aparent nu e de iubit. 

    Pentru asta si pentru multe altele am ales teatru. Pentru ceea ce trezeste in mine, pentru toata provocarea de a lucra cu mine, de a studia oameni, de a reda si a transmite sentimente, stari, povesti, emotii.

     De ce sa vina lumea la teatru?

           In primul rand, pentru ca energia si emotiile de-acolo sunt reale, sunt vii … Pleci mai bogat, mai bun, mai intelept. Pentru ca e cea mai simpla forma de a asimila informatii intr-un mod atat de placut, doar privind si delectandu-te cu povestile altora, simtindu-le pulsul si emotiile.

           Pentru ca am fost obisnuiti de mici cu povesti si prin povesti, retinem lectii de viata mai usor decat prin orice alta metoda. Pentru ca povestile si teatru transmit mesaje importante pentru noi, oamenii, mesaje, care ne ajuta sa ne traim viata mai frumos, sa recunoastem mai usor binele si raul, sa recunoastem diferite situatii de viata reala, pe care uneori nu le-am putea identifica asa de usor. Ne putem detasa si privi din exterior lucruri si aspecte,  situatii si contexte, in care ne regasim si putem vedea mai clar cine suntem si de ce facem ce facem, daca e bine sau nu, cum actionam.

           Privind la altii ne vin idei despre cum sa ne imbunatatim propria existenta.

 Teatru se face cu daruire si cu emotii, pe care spectatorii le simt.

 Mesajul invaluit in emotii e mult mai pregnant, ajunge acolo unde trebuie, la suflet si e mai usor de inteles si de asimilat.

           De ce sa mai vina oamenii la teatru? Pentru  ca teatru e cea mai simpla forma de a parcurge o carte buna, de a-ti imbunatati cultura generala, de a-ti spala creierul de toxicitatea televizorului si internetului si de a te linisti, de a te regasi, de a petrece alaturi de cineva drag 1-2-3 ore altfel. 

Cu ce ma ocup eu acuma?

      Am terminat de ridicat o piesa, impreuna cu Gabriel Cilinca, Florentina Cilinca si Cristian Stanoiu. O jucam in diferite cluburi si teatre independente.

Am in derulare alte 2 proiecte de teatru. Unul dintre ele e cu grupa de intermediari cu care termin cursurile in aprilie si 12 aprile vom avea spectacol “Galcevile din Chiogiia”la Teatru Godot, incepand cu ora 21.30.

       Am fondat acum de 1 an de zile impreuna cu Irina Bescuca si Madalina Berdila scoala de actorie: Dream & Act – www.dreamact.ro.

Cu aceasta scoala ne propunem sa ajutam oamenii sa se regaseasca, sa se cunoasca mai bine, sa se dezvolte armonios, astfel incat sa fie mai deschisi, mai dezinvolti, mai increzatori in propriile forte, mai autentici si mai carismatici.

        Noi spunem ca e mai mult o scoala de viata, decat o scoala de actorie. Se intampla sa vina cursanti sa imi spuna: ”Am venit sa ma inveti sa mint.”

La inceput, mi s-a parut ciudat, am ramas perplexa. Asta e perceptia oamenilor: ca actorii sunt niste mari mincinosi.Le explic ca am sa ii dezamagesc pentru ca nu am sa ii invat sa minta, ci dimpotriva sa spuna adevarul.

        Parerea mea, ca cei mai buni actori nu mint, de fapt, ci spun adevarul, adevarul lor, folosindu-se de cuvintele din textul dat.

Isi pun de fapt sufletul, emotiile, sentimentele si starile, amintirile proprii in acele personaje, se pun in acele situatii si indeplinesc sistematic niste obiective, o serie de pasi in scopul urmaririi dorintelor si obiectivelor personjelor interpretate, pe care si le propun.

        Asadar, impreuna cu Ninel Petrache, tinem workshopuri si cursuri de actorie pentru adulti si pentru copii.

        In afara de cele de mai sus, mai am un proiect drag: blogul meu personal: www.culegvise.ro , unde scriu despre sentimente si stari, pe care le simt si si le observ predominand la mine si la oameni din jurul meu, despre evenimente culturale si de dezvoltare personala, scriu recenzii de carti, de piese de teatru, scriu despre oameni curajosi, care isi urmeaza visele oricat de greu le-ar parea, oameni optimisti, care cred cu toata fiinta in visul lor, oameni care ma inspira si de la care am ce invata.

        Imi doresc sa avem din ce in ce mai multi oameni care sa vina la teatru, care sa fie mai curajosi si mai increzatori in ei, mai implicati in ceea ce fac, mai atenti la ei si la cei din jurul lor, sa ofere un sprijin, o mana intinsa sau macar un zambet.